Intră acum și în grupul de
Un tanar de 24 de ani din localitatea Zvoriştea, judeţul Suceava, a fost grav rănit după ce o maşină l-a lovit in plin joi noapte, pe când se îndrepta către casă, şoferul autoturismului fugind de la faţa locului. Din datele puse la dispoziţie de IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe DJ 291A, în satul Buda, comuna Zvoriştea.
Imediat după ce victima a anunţat Poliţia, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, unde a fost identificat tânărul lovit care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Potrivit medicilor, el va sta internat cel puţin o lună de zile.
„Întrucât la faţa locului, pe carosabil, au fost identificate fragmente din plastic şi sticlă ce puteau proveni de la un autovehicul de culoare vişinie în urma impactului cu victima, s-a procedat la efectuarea de investigaţii pentru identificarea autoturismului iar în urma măsurilor informativ-operative a fost găsită atât maşina cât şi deţinătoarea acesteia, o persoană de sex feminin din comuna Dimăcheni, judeţul Botoşani, care se afla în vizită la sora şi mama sa ce locuiesc în satul Buda”, ne-a declarat insp.princ. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Echipa operativă a găsit în curtea imobilului în care se afla femeia în vizită autoturismul implicat în accident care prezenta urme de avarii în partea din faţă respectiv parbriz spart, far dreapta spart, aripă dreapta faţă îndoită, mască şi bară faţă crăpată.
În scurt timp, s-au lămurit toate lucrurile ancheta derulată stabilind că maşina a fost folosită de fratele proprietarei autoturismului. „Autorul a fost identificat, ocazie cu care a declarat faptul că a luat autoturismul fără acordul surorii sale şi s-a deplasat în satul Buda pentru a cumpăra ţigări, iar când a ajuns în dreptul Şcolii Generale, o persoană de sex masculin i-a ieşit brusc în faţă şi l-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului. Întrucât s-a speriat, a continuat deplasarea ducând autoturismul la domiciliu, unde a fost identificat”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat că autorul accidentului nu posedă permis de conducere, iar când a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul a arătat 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că în cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de