Elevii jandarmi de anul I din cadrul Scolii Militare de Subofiteri Jandarmi Falticeni au depus Juramantul Militar (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Elevii jandarmi din seria 2012-2014 ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au depus vineri, 16 noiembrie, Jurământul Militar, în prezenţa familiilor, prietenilor şi oficialităţilor, informează într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al instituţiei fălticenene, cpt. Irina Airinei.

Potrivit acesteia, în cuvântul adresat la începutul festivităţii, locţiitorul comandantului, locotenent colonel Ionel Postelnicu a menţionat importanţa acestui eveniment pentru orice militar ca momentul în care preia cu el tradiţiile întregii Arme.

După oficierea serviciului religios, elevii jandarmi au rostit Jurământul Militar intrând în rândul apărătorilor Patriei: „Elevi, de astăzi înainte prin voia voastră şi ocrotirea lui Dumnezeu v-aţi legat pe viaţă de ţară. Fiţi demni de acest legământ. Dumnezeu să vă ajute!”, au răsunat cuvintele comandantului şcolii, colonel Laurenţiu Hopu.

„În continuare, a luat cuvântul elevul Andrei Cucolea, reprezentantul elevilor, care a punctat faptul că şcoala militară constituie un traseu al maturizării care trebuie susţinut de disciplină, pasiune, curaj, tărie de caracter şi loialitate faţă de ţară pentru a deveni jandarm.

După alocuţiunile reprezentanţilor autorităţilor comunităţii locale, comandantul şcolii a prezentat mesajul oficial al inspectorului general al Jandarmeriei Române: << Din momentul rostirii Jurământului Militar, v-aţi asumat o mare sarcină, aceea de a răspunde investiţiei de încredere a cetăţenilor, care aşteaptă de la dumneavoastră un comportament echidistant şi obiectiv, însoţit de o impecabilă integritate morală. La finalul celor doi ani de pregătire va trebui să oferiţi societăţii civile garanţia legalităţii, corectitudinii şi imparţialităţii, iar acestea nu se pot clădi decât pe o solidă cultură civică, pe respectarea valorilor, dar şi pe o cultură profesională sănătoasă >> ”, relatează Airinei.

În document se mai arată că a urmat momentul mult aşteptat de asistenţă: defilarea subunităţilor de elevi în acompaniamentul muzicii reprezentative a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iaşi a Ministerului Apărării Naţionale şi aplauzele asistenţei.

Din 22 decembrie 2012, elevii anului I vor avea o perioadă de două săptămâni de vacanţă, iar din 7 ianuarie 2013 vor reîncepe cursurile la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni.


Intră acum și în grupul de