USV implicata intr-un nou proiect transfrontalier. Detalii aici!


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit vineri, 16 noiembrie 2012, prima ședința de lucru în cadrul unui nou proiect finanțat de către Uniunea Europeană, intitulat Historical and ethnographic heritage – part of the sustainable development of tourism in Bukovina (HERITAGE), proiect ce va ajuta la îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii în turismul istoric și etnografic, prin sporirea interesului pentru zonele turistice de frontieră, informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Ştefan Purici, Prorector pentru Imaginea Universităţii.

Potrivit acestuia, proiectul are o durată de 24 de luni și un buget general de 1652096,64 EURO (7434435 RON) și este implementat de către Universitatea Națională Yuriy Fedkovych din Cernăuți, în parteneriat cu Universitatea suceveană, având ca obiectiv principal dezvoltarea turismului istoric și etnografic în zona Bucovinei. Desfășurându-se în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, finanțarea programului este asigurată în proporție de 90% de Uniunea Europeană.

Grupurile țintă ale proiectului constau în reprezentanți ai sectorului turistic din zonele de frontieră și instituţiile culturale și de învăţământ din Regiunea Cernăuţi şi judeţul Suceava. Așadar, agențiile de turism și tour-operatorii din Bucovina, întreprinderile private cu profil turistic și instituțiile bucovinene de învățământ superior cu programe de studii de profil se alătură beneficiarilor finali ai proiectului, populaţia din zonele de frontieră și turiştii, fie ei interni sau internaţionali.

„Echipa de proiect suceveană beneficiază de consultanţa şi sprijinul de specialitate oferite de partenerii asociaţi: Muzeul de Istorie Suceava și Direcția județeană pentru cultură și Patrimoniul Național Suceava.

Principalele activități prevăzute în cadrul proiectului vor viza, pe lângă îndeplinirea obiectuvului principal, realizarea unei baze de date electronice care să conțină trasee turistice cu obiective istorice şi etnografice, îmbunătățirea calificării profesionale a reprezentanţilor grupului ţintă, cât și promovarea patrimoniului istoric și etnografic al Bucovinei”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de