Femeie de 67 de ani lasata fara banii din poseta in timp ce dormea


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 67 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, dar cu domiciliul în localitatea Şerbăuţi, judeţul Suceava, a fost lăsată fără banii din poşetă pe când dormea într-o anexă a gospodăriei.

Potrivit IPJ Suceava, incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului stabilind că autorii furtului, persoane rămase deocamdată necunoscute, au intrat în casa femeii pe un geam în timp ce victima dormea în bucătăria de vară.

După ce au pătruns în imobil au răvășit bunurile din locuință, iar dintr-o poşetă a femeii au sustras suma de 500 lei, victima neauzind nici un fel de zgomote.

Hoţii au vizitat pe parcursul aceleaşi nopţi şi o locuinţă din comuna Cornu Luncii, judeţul Suceava, ce aparţine unui bărbat de 62 de ani.

Echipa operativă deplasată la faţa locului a stabilit că în lipsa proprietarului, autori necunoscuţi au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței au intrat în casă de unde, dintr-un șifonier au sustras aproape 260 de lei și două pungi cu bomboane. De asemenea, din încăperea alăturată, dintr-un diplomat au sustras 5 cuțite de inox, dintr-o ladă frigorifică au furat 7 pungi cu carne de pasăre, iar din debara au luat şi o sticlă de 2 litri cu alcool, valoarea pagubei ridicându-se la circa 600 de lei.

Potrivit surselor citate în ambele cazuri s-au dispus măsurile necesare pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de