Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 29 de ani din comuna Satu Mare, judeţul Suceava, a ajuns pe parcursul zilei de luni pe mâna medicilor după ce a fost bătut şi tâlhărit de doi rădăuţeni.
Poliţiştii au aflat despre acest lucru după ce au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că în bazarul „Cartin”, din localitatea Rădăuţi, o persoană este bătută.
„Cu ocazia deplasării la faţa locului, victima a fost identificată în persoana unui tânăr din comuna Satu Mare care a fost transportat cu ambulanţa la spital, unde a fost internat, iar în urma măsurilor operative întreprinse, autorii au fost identificaţi ca fiind doi rădăuţeni, unul de 37 de ani, iar celălalt de 24 de ani”, ne-a declarat insp.princ. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Cercetările efectuate au stabilit că pe parcurul zilei, tânărul a băut într-un bar din localitate, până în jurul orelor 17:20, când a părăsit localul în stare avansată de ebrietate. La scurt timp, din urmă l-au ajuns cei doi rădăuţeni care l-au tras într-un loc întunecat şi prin violenţă i-au sustras portofelul în care avea actele şi suma de 300 lei, precum şi un telefon mobil.
„Ulterior, portofelul fără suma de bani a fost găsit aruncat în holul de la intrarea în bar, iar asupra unuia dintre autori telefonul mobil ce aparţinea victimei. Astfel în baza materialului probator, faţă de cei doi s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie şi s-a dispus măsura reţinerii acestora urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.
Intră acum și în grupul de