Doi contrabandisti prinsi si aproape 9.000 de pachete de tigari confiscate


Intră acum și în grupul de

Doi contrabandişti, dintr-un grup mai mare de traficanţi de ţigări, au fost reţinuţi pe parcursul zilei de luni de organele de ordine din cadrul SPF Rădăuţi, judeţul Suceava, pe când cărau de zor spre ţara noastră ţigări ucrainene.

Potrivit Biroului de presă din cadrul STPF Suceava, reţinerea celor doi a avut loc după ce o patrulă a poliţiei de Frontieră a observat în apropierea liniei de frontieră un grup de persoane care transporta spre interior mai multe colete voluminoase.

Organele de ordine au trecut imediat la somarea si urmărirea suspecţilor reuşindu-se reţinerea a doi bărbaţi, unul de 43 de ani din oraşul Vicovu de Sus, iar al doilea de 26 de ani, domiciliat în municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, celelalte persoane reuşind să scape fugind pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene pentru efectuarea cercetării în comun a evenimentului.

În urma inventarierii coletelor cu ţigări, a rezultat cantitatea de 8.750 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 61.000 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, cei doi traficanţi alegându-se cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.


Intră acum și în grupul de