Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 18 ani, din localitatea Horodniceni, judeţul Suceava, a ajuns duminică seară în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de un consătean de-al său.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a fost înregistrat aproape de orele 19:00, când tânărul s-a dus până la un bar de pe raza comunei.
Aici, victima s-a întâlnit cu un bărbat de 55 de ani din aceeaşi localitate, iar scandalul între ei a început imediat având la bază unele neînţelegeri mai vechi. În timpul altercaţiei dintre cei doi, bărbatul a scos un cuţit pe care îl purta cu el şi l-a lovit pe tânăr în abdomen.
Plină de sânge, victima a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată în stare gravă la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cuţitarul a fost identificat de poliţişti şi condus la Poliţia Municipiului Fălticeni, pentru cercetări, urmând ca în funcţie de diagnosticul stabilit de medic, să se dispună procedural, până atunci alegându-se cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe şi infracţiunea de port ilegal de armă albă.
Intră acum și în grupul de