Alcoolul le-a luat mintile. Un tanar de 31 de ani a ajuns pe patul de spital


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 31 de ani din localitatea Dolheşti, judeţul Suceava, a ajuns în stare gravă la spital unde va mai sta ceva vreme după ce a fost bătut cu sălbăticie de un alt tânăr de aceeaşi vârstă.

Totul s-a petrecut, potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava după ce pe parcursul zilei de vineri victima a mers în vizită la un văr de-al său în localitatea Rotunda, oraş Liteni. Aici cei doi s-au pus pe cinstit şi după ce băut mai multe pahare cu alcool, împreună au decis să meargă în vizită la domiciliul agresorului unde s-a continuat activitatea de consumare a băuturilor alcoolice

La un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, proprietarul imobilului în care se aflau l-a lovit pe tânăr de mai multe ori cu un corp contondent în zona capului. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Fălticeni şi urmează să fie examinată din punct de vedere medico-legal de către specialişti din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, iar în funcţie de rezultat va fi efectuată încadrarea juridică a faptei şi se vor dispune măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de