Intră acum și în grupul de
Primele două parcări subterane din municipiul Suceava, construite cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, au fost inaugurate, sâmbătă, de Ziua Naţională, cu aproximativ 6 luni avans faţă de data prevazuta in contractul de execuţie.
Câteva sute de suceveni au participat, sâmbătă, la inagurarea celor două parcări subterane construite în centrul municipiului, deasupra acestora fiind reamenajată esplanada centrală.
La acest eveniment, primarul Sucevei, Ion Lungu, a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în acest proiect important de modernizare a centrului oraşului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că sucevenii primesc cadou de Ziua Naţională o parcare de tip european.
“Astăzi sucevenii primesc cadou de 1 Decembrie, o parcare europeană. Se vede diferenţa”, a mai spus Catalin Nechifor.
Prezent la inaugurare, fostul preşedinte al CJ Suceava Gheorghe Flutur, preşedinte al PDL Suceava, a spus că această investiţie este importantă şi că municipiul arată ca o reşedinţă de regiune.
“Să parcăm la Suceava şi regiunea”, a cerut Gheorghe Flutur.
Contractul pentru execuţia parcărilor din centrul Sucevei, în valoare de 24,352 milioane de lei fără TVA a fost semnat în ianuarie 2011, cu firma suceveană General Construct SA, termenul de finalizare fiind mijlocul anului 2013.
Cele 162 de locuri de parcare nou create în zona centrală a municipiului vor fi puse gratuit la dispoziţia celor care circulă prin zona centrală fără restricţie în primele două săptămâni după care se va limita timpul de staţionare va fi de maxim 12 ore.
Intră acum și în grupul de