Intră acum și în grupul de
peste cateva zile încheiem o nouă etapă.
Pe 9 Decembrie vor fi alegeri parlamentare, va fi momentul în care dumneavoastră, sucevenii, veţi decide pe cine veți trimite în Parlament, la Camera Deputaţilor şi în Senatul României. A fost o perioadă grea, o perioadă dificilă, un an cu foarte multe convulsii, cu alegeri locale, cu referendum, și acum cu alegeri parlamentare.
Vestea cea mai bună pe care o aştept, pe care o așteptaţi şi dumneavoastră, sunt convins, este vestea stabilităţii, pentru că începând cu 9 decembrie, timp de patru ani, România va fi un stat stabil. Vom reuşi să avem o guvernare responsabilă, un Parlament bine reprezentat şi sunt convins că aceasta este dorinţa tuturor. Am încercat în această perioadă să îmi îndeplinesc mandatul de preşedinte al sucevenilor pentru suceveni, aşa cum trebuie, aşa cum este normal.
Acum însă, la final de campanie electorală, doresc să vă transmit mesajul meu, pentru că în această vară mi-ați transmis, stimați suceveni, foarte multă încredere care m-a responsabilizat. De atunci şi până acum, în aceste cinci luni de când am câștigat votul dumneavoastră am reușit, alături de echipa mea, a consilierilor judeţeni, alături de primari şi consilieri locali, să realizăm multe din obiectivele pe care ni le-am propus.
În primul rând am normalizat situaţia politică. Este pentru prima oară, în ultimii patru ani, când discuţiile despre buget și alocările de bani sunt făcute transparent, și, tot pentru prima dată, acum se ține cont de nevoile localităţilor şi nu de culoarea politică. Am văzut în această perioadă o campanie electorală mai puţin normală, presărată cu foarte multe minciuni, cu foarte multe atacuri şi, chiar dacă nu am reacţionat, pentru că, aşa cum am spus, am încercat să îmi îndeplinesc atribuțiile de Președinte al Consiliului Județean, consider că acum trebuie să vă transmit opinia mea.
În mandatul care a început în acest an avem suportul total al guvernului , iar sprijinul USL-ului la nivel judeţean, parlamentar şi guvernamental este vizibil. Suceava a rămas un judeţ aproape de guvern, un judeţ care a primit alocări importante de bani şi cu aceşti bani am reuşit să ducem la capăt proiecte importante, am reuşit să continuăm lucrări care erau, din păcate, blocate şi sunt convins că această legătură, după 9 decembrie, va fi mai puternică.
Acest lucru însă, va depinde de votul dumneavoastră, de modul în care înţelegem, fiecare dintre noi, în calitate de cetăţeni, necesitatea unei stabilităţi politice. Permiteți-mi să vă rog, nu să vă cer, să veniţi la vot pe data de 9 decembrie, în primul rând pentru că este o datorie civică şi, în al doilea rand, pentru a consolida încrederea pe care ne-ați dovedit-o până acum.
S-au lansat foarte multe minciuni în această perioadă, în special din partea candidaţilor care vin din zona ARD. Proverbul românesc „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba” este valabil mai mult decât oricând pentru cei din ARD: s-a schimbat culoarea, s-a schimbat sigla, s-a schimbat denumirea, dar în mod sigur năravul celor care au tăiat din pensii și din salarii a rămas acelaşi!
Au fost minciuni pe care noi, cei din USL, le-am demontat, atât eu, cât şi prim-ministrul României, domnul Victor Ponta. Problema legată de centura de ocolire a Sucevei nu a fost aceea că nu s-au dat bani, ci dimpotrivă, s-au dat bani în plus: alocarea financiară a crescut de la 56 de milioane de lei, la 77 de milioane de lei, în acest an. Anul viitor vom fi în măsură să finalizăm centura Sucevei, un obiectiv foarte important, din păcate foarte scump, însă trebuie să luăm şi activul şi pasivul în administraţia publică.
La Spitalul Județean de Urgență, după cum ați văzut și dumneavoastră, s-au modernizat foarte multe secţii, iar referitor la tomograful de specialitate vă informez că vom achiziționa pentru suceveni cea mai bună tehnologie pe care ne-o permitem, și anume cel mai performant tomograf cu 64 de slide-uri, dublu ca performanță față de varianta cu 32 de slide-uri care era prevăzută în programul inițial al fostei administrații judeţene. Pentru acest lucru ne-am consultat cu Ministrul Sănătății, domnul Raed Arafat.
În ceea ce privește Aeroportul de la Salcea, vă anunț că suntem singurul județ din țară care primește finanțare europeană. Este un proiect important care va fi demarat începând cu data de 7 decembrie şi sper ca peste doi ani să avem un aeroport într-adevar european la Suceava.
Continuăm lucrările și la proiectul privind sistemul integrat de management al deșeurilor și vestea bună este că pe data de 12 decembrie 2012 semnăm programul atât pentru Pojorâta, cât şi pentru închiderea gropilor neconforme existente.
Ne dorim din tot sufletul ca realizările noastre să aducă bucurie și o viață mai bună pentru suceveni şi întrucât se apropie și sărbătorile de iarnă, vă doresc tuturor o iarnă liniștită, un Crăciun Fericit și fie ca bunul Dumnezeu să ne dea stabilitatea și liniștea de care avem atâta nevoie.
Cătălin Ioan NECHIFOR
Președinte
Consiliul Județean Suceava”
Intră acum și în grupul de