Risca sa petreaca sarbatorile dupa gratii pentru cateva cutii de conserve


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna Vetrişoaia, judeţul Vaslui, a ajuns după gratii pentru câteva cutii de conserve pe care a vrut să şi le însuşească fără sa le plătească.

gratii arestPotrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut pe parcursul zilei de duminică, după ce omul a fost surprins de angajaţii unui complex comercial de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ în timp ce încerca să sustragă opt cutii de conserve în valoare totală de doar 140 de lei.

Vasluianul a băgat cutiile sub geacă şi a trecut pe la casă fără a le prezenta către plată.

„Autorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, ne-au comunicat sursele citate.


Intră acum și în grupul de