O suceveanca a obtinut locul III la Festivalul International de Muzica pentru Copii si Tineret „Steaua Carpatilor”


Intră acum și în grupul de

Larisa Nunvailer-001Larisa Nunvailer a urcat sâmbătă, 15 decembrie 2012,  pe scena Centrului Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor la Gala Laureaţilor, pentru a-şi ridica diploma pentru locul al III-lea,  obţinut la secţiunea „Muzică populară”, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică pentru Copii şi Tineret „Steaua Carpaţilor”, informeză într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al SMSJ Fălticeni, cpt. Irina Airinei.

Potrivit acesteia, cea de-a patra ediţiei a festivalului a fost organizată în perioada 10-16 decembrie şi a reunit participanţi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, din peste zece ţări, printre care: Serbia, Republica Moldova, Malta, Italia, Bulgaria, Polonia, Belgia, Estonia.

Larisa Nunvailer, fiica subofiţerului Ciprian Nunvailer din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni, a reuşit să impresioneze juriul la secţiunea „Muzică populară– solist” şi a adăugat palmaresului personal nu doar diploma şi trofeul aferent locului al III-lea, ci şi experienţa unui nou festival internaţional.

Reamintim că în ziua de 23 noiembrie 2012, Larisa a fost selectată de Centrul Cultural al MAI în vederea participării la această activitate organizată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, în colaborare cu Editura Educaţională CD PRESS şi Asociaţia Culturală „Steaua Carpaţilor”.

 

 


Intră acum și în grupul de