Vineri va avea loc Solstitiul de iarna. Vezi ce implica evenimentul astronomic!


Intră acum și în grupul de

Soarele va fi în mijlocul zilei cel mai aproape de linia orizontului, vineri, 21 decembrie, marcând solstiţiul de iarnă, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic “Amiral Urseanu”.

Solstitiul de iarna

Potrivit sursei citate, la data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a ţării noastre, de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 16 ore şi 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

“Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Conform Observatorului “Amiral Urseanu”, în 2012, solstiţiul de iarnă va avea loc în data de 21 decembrie, la ora 13:11. Anul viitor, în 2013, evenimentul astronomic va avea loc în aceeaşi dată, la ora 19:11, în timp ce în următorii doi ani se va petrece în data de 22 decembrie.


Intră acum și în grupul de