Calendarul examenelor pentru elevii de clasa a VIII-a a fost facut public. Detalii aici!


Intră acum și în grupul de

Ministerul Educaţiei a făcut public calendarul examenelor pentru elevii de clasa a VIII-a. Absolvenţii de gimnaziu vor intra ”în focuri”, în data de 25 iunie, când are loc prima probă, cea la limba română, scrie Libertatea.ro.

examen eleviPotrivit sursei citate, înscrierile la evaluarea naţională au loc între 17 şi 19 iunie. În data de 25 iunie va avea loc evaluarea la Limba şi literatura română – probă scrisă, în 26 iunie cea la Limba şi literatura maternă – probă scrisă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, iar în 27 iunie proba scrisă la matematică.

Afişarea rezultatelor se va face în data de 29 iunie până la ora 16.00 şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile până la ora 20,00. Contestaţiile vor fi rezolvate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 3 iulie.

Comisiile judeţene de organizare a evaluării naţionale vor asigura dotarea cu camere de supraveghere video funcţionale a sălilor de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele, a sălilor în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi a sălilor în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.

Potrivit calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, înscrirea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământ special se va face între 11 şi 13 iulie, iar repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru rromi se va face între 8 şi 10 iulie, mai arată Libertatea.ro.

 

 


Intră acum și în grupul de