Intră acum și în grupul de
Consiliul Local Suceava a votat, sâmbătă, în unanimitate, menţinerea taxelor locale la nivelul din anul 2012 în baza Ordonanţei adoptată miercuri de Guvern care permite autorităţilor locale să reducă în 2013 nivelul taxelor şi impozitelor locale.
Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Local Suceava a votat, în unanimitate, proiectul de hotărâre prin care nivelul taxelor şi impozitelor locale rămâne cel din anul 2012.
Preşedintele organizaţiei municipale PDL Suceava, consilierul local Lucian Harşovschi, a spus în cadrul şedinţei că prin Ordonanţa adoptată de Guvern se menţine doar în 2013 acest nivel al taxelor, urmând ca din 2014 cuantumul să fie indexat cu rata inflaţiei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a arătat că mai este până în 2014 şi că deocamdată trebuie să se gândească la anul 2013.
„Să nu ne gândim încă la 2014. Vom vedea ce va fi. Acum suntem în 2013”, a spus primarul.
Sucevenii vor putea plăti taxele şi impozitele locale începând de luni.
Consiliul Local (CL) Suceava a decis, marţi, amânarea discuţiilor privind stabilirea cuantumului taxelor locale şi a stabilit să se întrunească, joi, aştepâtând ca Guvernul să adopte o ordonanţă care reglementează regimul taxelor şi impozitelor locale.
Primarul propusese, la şedinţa de marţi, în baza HG 1309 din 27 decembrie 2012, majorarea cu 16,05 la sută a taxelor locale şi un al doilea proiect de hotărâre de reducere cu 25 la sută a taxei de salubritate, astfel încât taxarea locală să nu crească semnificativ, dar după decizia consilierilor locali de a amâna şedinţa, primarul şi-a retras cele două proiecte de hotărâre.
Consiliul Local Suceava a votat, în 19 decembrie 2012, ca taxele locale pentru 2013 să nu se modifice, dar a fost nevoit să adopte o nouă hotărâre după ce Guvernul a adoptat în 27 decembrie HG 1093 prin care cuantumul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani.
Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanţa care stabileşte că „pentru anul 2013” autorităţile locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale şi amenzilor prevăzute în hotărârea de guvern aprobată în 2012, „cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pentru anul 2012”.
Intră acum și în grupul de