Tanar de 35 de ani din Vatra Moldovitei, gasit inconstient pe marginea drumului


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 35 de ani din localitatea Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, a ajuns duminică noapte în stare gravă pe patul de spital, după ce a fost găsit în stare de inconştienţă, căzut pe marginea drumului. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul s-a înregistrat în jurul orelor 21:30, omul fiind preluat de o ambulanţă de pe marginea şoselei DN 17A şi transportat la Spitalul municipal din Câmpulung Moldovenesc.

ambulanta noaptea

Imediat, conform protocolului, cadrele medicale au anunţat poliţiştii, cazul fiind preluat de o echipă operativă deplasată la unitatea medicală. Iniţial, nu se cunoştea identitatea pacientului, iar eforturile depuse de poliţişti pentru a afla ceva de la victimă au fost inutile, preţ de mai bine de o oră, tânărul nefiind în măsură să ofere detalii cu privire la împrejurările în care i-au fost provocate leziunile ce au condus la starea în care se află. „În jurul orelor 22:30, în urma administrării de calmante, victima a fost identificată ca fiind din comuna Vatra Moldoviței şi a declarat verbal că a fost lovit cu o bâtă de către un consătean de 37 ani”, ne-au comunicat sursele citate.

Ulterior audierii, tânărul a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava, iar poliţiştii au continuat ancheta pe raza satului Ciumârna și a comunei Vatra Moldoviţei stabilind că pe parcursul zilei, victima împreună cu consăteanul acuzat de agresiune au consumat băuturi alcoolice la un bar din sat, dar nu se cunosc împrejurările în care victima a fost agresată, cel de-al doilea recunoscând până la urmă că „a băut cu victima însă la închiderea barului s-au despărțit în imediata apropiere a acestuia și nu cunoaște împrejurările în care tânărul a fost agresat, deși, anterior, fiind contactat telefonic de către polițiști a declarat verbal că nu s-a întâlnit deloc cu victima în ziua respectivă”.

Cercetările sunt continuate acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 


Intră acum și în grupul de