Intră acum și în grupul de
Conf. univ. dr. ing. Constantin Filote de la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava a fost distins cu un preţios ordin de merit pentru activitatea deosebită de cercetare în domeniul inventicii, alături de alţi trei inventatori români de elită, la Festivalul Mondial al Inventatorilor desfăşurat recent la Seul, Coreea de Sus, scrie Jurnalul.ro.
Potrivit sursei citate, suceveanul Constantin Filote a primit Ordinul Meritul Inventiv în IT, Electronică şi Electricitate (IT/Electronics/Electrical Invention order of merit), pentru activitatea de inventică în domeniile IT, electronicii şi electricităţii.
Alături de conferenţiarul sucevean alţi trei inventatori români au fost nominalizaţi la o serie de ordine, grupate pe mai multe nivele valorice, pe baza unor criterii scientometrice şi bibliometrice, alături de cele legate de eficienţa economică, de numărul de invenţii sau de recunoşterea internaţională. Este vorba de inventatorii români: prof. univ. dr. Ion Sandu de la Universitatea “Alexandu Ioan Cuza” din Iaşi, preşedintele Forumului Inventatorilor Români care a primit Ordinul Meritul Inventiv “Regele Sejong” (“King Sejong” Inventor Order of Merit) pentru întreaga activitate în inventică şi pentru palmaresul de peste 400 medalii obţinute la confruntările internaţionale de inventică.
De asemenea, un alt preţios ordin, Ordinul Meritul Inventiv pentru produse de uz domestic (Household Product Invention Ordin of Merit), pentru cele mai bune şi inteligente produse din domeniul de uz casnic l-a primit dr. inginer Mircea Manolescu, iar prof. univ. dr. ing. Petrică Vizureanu, de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi a primit Ordinul Meritul Inventiv Didactic şi Academic (Invention Academics & Education Order of Merit) pentru întreaga activitate didactică, ştiinţifică şi tehnologică, mai arată Jurnalul.ro.
Intră acum și în grupul de