Sapte panouri metalice furate de la o mina din Frasin


Intră acum și în grupul de

Şapte panouri metalice furate de la o exploatare minieră de pe raza judeţului Suceava riscau să ajungă la fier vechi dacă nu erau descoperite întâmplător de poliţişti. Potrivit IPJ Suceava, totul a avut loc marţi, în jurul orelor 17:00, după ce poliţiştii oraşului Frasin și ai Postului de poliție Ostra, au oprit pentru control pe DJ 177A o autoutilitară proprietate a unui bărbat din comuna Cornu Luncii.

La controlul autovehiculului „în interiorul acestuia au fost găsite 7 panouri metalice cu o greutate de 130 kg fiecare, bunuri pentru care conducătorul auto nu deținea vreun act de proveniență”, ne-au comunicat sursele citate. Din cercetări, a reieșit că panourile, provin din zona fostei exploatări miniere “Tarnița”, fiind cumpărate de proprietarul maşinii cu suma de 660 lei de la un tânăr de 26 ani din comuna Ostra, persoană care a recunoscut sustragerea acestor bunuri de la o gură de galerie minieră cu o zi înainte.

“Panourile au fost ridicate în vederea confiscării, la fața locului deplasându-se și reprezentantul unei societăţi comercial cu profil de activitate construcţii din Frasin, care a recunoscut bunurile. Gura de galerie minieră de unde s-a produs furtul nu este păzită, iar prejudiciul în sumă de 1.400 lei, a fost recuperat în totalitate”, au mai adăugat sursele citate.


Intră acum și în grupul de