Ample actiuni de control derulate de politistii suceveni, pe raza judetului


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au derulat pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă ample acţiuni de control pe raza întregului judeţ. În cele două zile de acţiune rezultatele nu au întârziat să apară fiind vorba de amenzi de peste 1,2 miliarde de lei vechi.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, la acţiunile derulate au luat parte peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale, ordine publică, investigarea fraudelor, poliţişti rutieri şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava. Totul a avut drept obiectiv „creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, sancţionarea elementelor de natură infracţională şi contravenţională descurajarea comportamentelor de tip delictual şi impunerea şi menţinerea climatului de linişte publică”.

Conform surselor citate au fost costatate un număr de aproape 30 de infracţiuni din care 19 în flagrant. Totodată au fost identificaţi 17 infractori şi prinse alte două persoane urmărite naţional şi internaţional.

Numărul sancţiunilor vorbeşte de la sine fiind vorba despre aproximativ 570 de amenzi date în valoare totală de peste 120.000 de lei RON fiind ridicate în acelaşi timp în vederea confiscării, bunuri în avaloare de circa 6.500 de lei.


Intră acum și în grupul de