Intră acum și în grupul de
O tânără în vârstă de 18 ani din localitatea Grăniceşti, judeţul Suceava a fost victima unei tâlhării pe când aştepta un mijloc de transport într-una dintre staţiile de autobuz de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ.
Chiar dacă incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază în jurul orelor 17:00, victima a reclamat incidentul la poliţie de abia miercuri dimineaţă. Conform datelor obţinute de la IPJ Suceava „din declaraţia părţii vătămate a rezultat că în timp ce aştepta autobuzul, a vorbit la telefonul mobil după care l-a pus în buzunarul din partea dreaptă a jachetei. La un moment dat, un tânăr necunoscut ce se afla în spatele ei, a prins-o de braţul drept, a împins-o, după care i-a sustras telefonul din buzunar şi a fugit”.
Fata a mai povestit politiştilor că în ciuda faptului că în staţie se mai aflau aproximativ cinci persoane, nimeni nu a intervenit. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.
Intră acum și în grupul de