Nechifor: „Imi doresc ca pana la sfarsitul anului sa ajungem cu datoriile la zero” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

sedinta CJ 1

Situaţia privind lucrările executate şi nefacturate în judeţul Suceava este deranjantă, a declarat şeful administraţiei judeţene în cadrul şedinţei CJ de marţi, arătând că primarii au folosit această metodă cu încălcarea procedurilor legale. „Este deranjantă această situaţie. Parcă ar fi sume de bani trecute la caietul de la birtul din sat. Sunt datorii din 2008 sau 2009”, a spus preşedintele CJ Suceava, care a adăugat că până acum, se ştie că cel puţin 25 de milioane de lei reprezintă lucrările facturate şi neachitate, dar că nu crede că este o situaţie finală şi că se aşteaptă ca primăriile să prezinte noi lucrări nefacturate.

El a mai spus că localităţile din judeţ au şi 22 de miloane de lei arierate, după ce în cursul anului trecut, prin alocări bugetare, au fost achitate arierate de 13 milioane de lei. „Sunt datorii foarte mari în spate şi cred că avem obligaţia să aducem la lumină şi lucrările nefacturate şi să găsim şi soluţii de finanţare”, a declarat preşedintele CJ Suceava.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, Nechifor a anunţat că a cerut tuturor primarilor din judeţ ca în următoarele zile să transmită situaţia tuturor datoriilor la zi. El şi-a exprimat suprinderea că unele localităţi, care au primit fonduri importante în perioada guvernării PDL, au şi arierate mari, dar şi lucrări executate şi nefacturate, exemplificând cu municipiul Rădăuţi, oraşul Liteni sau comuna Vatra Moldoviţei.

Nechifor a mai spus că bugetul judeţului Suceava se va ridica în acest an la 564,4 milioane de lei, cu 42 milioane mai mare decât cel din 2012, dar că datoriile localităţilor sunt foarte mari şi că foarte mulţi bani vor acoperi cheltuielile unor lucrări din trecut. El şi-a exprimat speranţa că autorităţile sucevene vor avea capacitatea financiară ca în acest an să aducă la zero nivelul datoriilor. „Îmi doresc ca până la sfârşitul anului să ajungem cu datoriile la zero ca apoi, din 2014, autorităţile locale să treacă într-o nouă etapă”, a spus preşedintele CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de