Intră acum și în grupul de
Pompierii militari suceveni au fost nevoiţi să intervină, în decurs de mai puţin de şase ore, la două incidente rutiere grave petrecute pe raza judeţului Suceava, în urma cărora au rezultat cinci victime încarcerate ce aveau nevoie de asistenţă medicală.
Potrivit declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.maj. Dan Moroşanu, prima solicitare de ajutor a venit după miezul nopţii de luni spre marţi. Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit pentru salvarea unei victime de 44 de ani din Bucureşti, pasager într-o maşină implicată într-un accident rutier petrecut pe DJ 208B, în interiorul localităţii Udeşti. Conform Compartimentului de informare publică din cadrul IPJ Suceava, vinovat de producerea incidentului a fost un tânăr de 19 ani din oraşul Liteni care a apăsat prea mult pedala de acceleraţie pentru condiţiile de trafic, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului intrând cu maşina pe care o conducea în impact frontal cu un stâlp de beton de la reţeaua electrică.
După acordarea primului ajutor medical, victima a fost transportată cu ambulanţa modulului SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.
Marţi dimineaţă, după orele 06:00, pompierii militari de la Detaşamentul de pompieri Rădăuţi, au fost solicitaţi să intervină pentru a salva patru victime ale unui accident rutier produs pe DJ 178C, în apropiere de municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava. Când au ajuns la faţa locului, aceştia au observat că este vorba despre un carambol petrecut între două autoutilitare şi un autoturism. Din datele pe care le deţinem, totul a plecat de la căruţa lăsată nesemnalizată şi fără pază pe partea carosabilă.
„În urma incidentului au rezultat patru victime, toate aflate în ultimul autoturism implicat în accident. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost transportate la Spitalul Rădăuţi, de către ambulanţa SMURD şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, starea acestora fiind stabilă. În atelajul hipo nu se aflau persoane în momentul impactului, iar conducătorii autoutilitarelor implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, ne-a mai declarat plt.maj. Dan Moroşanu.
Intră acum și în grupul de