Intră acum și în grupul de
Reducerea constantă a numărului accidentelor rutiere care au loc pe drumurile din judeţul Suceava este o preocupare permanentă a Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava. Mesajul a fost transmis şi pe parcursul zilei de vineri chiar de şeful serviciului, subcomisar Petrică Jucan, în cadrul primei ediţii a seminarului tematic intitulat „Oraşele Siguranţei Rutiere”.
Chiar dacă statisticile arată că începând cu anul 2009 numărul incidentelor rutiere în care se înregistrează victime omeneşti este în scădere, cel al accidentelor de circulaţie rămâne foarte ridicat, unii dintre principalii vinovaţi de producerea acestora fiind chiar pietonii.
„Determinantele producerii accidentelor de circulaţie sunt multiple, de ordin psihosocial, de infrastructură, chiar şi educaţional şi de cele mai multe ori, interconectate. Acesta este motivul pentru care este esenţială analiza multidisciplinară a cauzelor generatoare a producerii accidentelor rutiere în vederea eficientizării acţiunilor de prevenire şi combatere a acestora. Constituindu-se ca o prioritate a Poliţiei sucevene din perspectiva necesităţii asigurării şi menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea noilor reglementări legale şi implicit a vieţii şi siguranţei pietonilor şi participanţilor la trafic, la nivelul Judeţului Suceava se impunea desfăşurarea unui astfel de simpozion pe teme rutiere în vederea identificării soluţiilor de rezolvare a problemelor”, a declarat Petrică Jucan.
Acţiunea a fost derulată sub coordonarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava – Serviciul Rutier împreună cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia Alecs Group, discuţiile şi analizele făcându-se în prezenţa unui public numeros format din cadre didactice şi directori de şcoli, primari, reprezentanţi ONG şi şefi de instituţii.
Afla din materialul video cum se prezintă dinamica accidentelor de circulatie pe raza judetului Suceava si cine se fac vinovaţi de producerea lor:
Intră acum și în grupul de