Tanar de 25 de ani mort in urma unui accident de circulatie


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 25 de ani din localitatea Vama, judeţul Suceava, şi-a pierdut viaţa vineri noapte după ce a scăpat de sub control maşina la volanul căreia se afla. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul rutier s-a petrecut în jurul orelor 22:00, pe DN 17, în afara localităţii Vama, după ce tânărul, “într-o curbă deosebit de periculoasă semnalizată cu panouri succesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune laterală cu parapetul metalic al unui podeţ”.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea pasagerului din dreapta acestuia, un tânăr de 24 de ani.

Tot pe DN 17, dar sâmbătă dimineaţă, a avut loc un alt accident de circulaţie. Conform surselor citate, în jurul orelor 10:40,  la ieşirea din municipiul Vatra Dornei, un botoşănean de 46 de ani, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 1998, „în timp ce conducea autoturismul, pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum, curbă periculoasă la stânga şi carosabil umed a derapat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în şanţul de pe partea stângă a sensului de mers”.

Din fericire atât şoferul cât şi pasagera din dreapta în vârstă de 51 de ani au scăpat cu viaţă.


Intră acum și în grupul de