Intră acum și în grupul de
Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava sărbătoreşte marţi 19 martie a.c., Ziua Paşaportului Românesc, zi în care se împlinesc 101 ani de când prin Înaltul Decret Regal nr. 1758/19.03.1912 a fost promulgată Legea asupra paşapoartelor, prima lege modernă în domeniu, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
Potrivit documentului citat, în anul 2006, ministrul administraţiei şi internelor a aprobat ca data de 19 martie să fie instituită Zi Aniversară a Paşaportului Românesc, iar Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit la data de 7 ianuarie să fie protectorul spiritual al poliţiştilor de paşapoarte. Documentul general de călătorie românesc denumit paşaport este menţionat pentru prima dată în anul 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic.De-a lungul timpului au fost introduse paşapoartele diplomatice (în anul 1920), paşapoartele colective şi paşapoartele de serviciu (în anul 1941).
În comunicatul remis de Prefectura Suceava se arată că în anul 1948, activitatea de eliberare a paşapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menţinut până în decembrie 1989. Prin Decretul-Lege nr. 10 ianuarie 1990 s-au liberalizat călătoriile cetăţenilor români în străinătate şi s-au desfiinţat vizele.
Începând cu 01.01.2005, conform Ordonanţei nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, la nivel naţional, activitatea de paşapoarte a trecut în subordinea instituţiei prefectului. Sursa citată mai precizează că cetăţenii români au câştigat o mai mare libertate de circulaţie de la data de 01.01.2007, de când cartea de identitate valabilă poate constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.
Conform Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, din data de 31.12.2008, România, ca stat membru UE, a început să emită paşapoarte electronice. Din 14.05.2010, a fost introdusă în circulaţie generaţia a II-a a paşaportului simplu electronic românesc, document care se prezintă sub acelaşi format, însă cu elemente de siguranţă superioare generaţiei I.
Valabilitatea paşaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minori cu vârsta sub 6 ani – 3 ani. Termenul de eliberare este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 276 lei, incluzând T.V.A. În comunicatul Prefecturii Suceava se mai menţionează că paşapoartele electronice sunt tipărite de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice Bucureşti. Din luna februarie 2010, se pot depune documente şi obţine paşapoarte electronice/temporare şi la misiunile diplomatice ale României în străinătate, 11.245 cetăţeni din judeţul Suceava apelând la această soluţie.
Persoanele care trebuie să călătorească urgent în străinătate şi nu pot aştepta termenul de eliberare a unui paşaport simplu electronic, pot depune concomitent/separat cerere pentru eliberarea unui paşaport simplu temporar. Valabilitatea acestui document este de 12 luni, termenul de eliberare fiind în aceeaşi zi, taxele însumând 216 lei. De la data de 23.11.2009, când sistemul de emitere a noilor tipuri de paşapoarte a fost introdus la Suceava, s-au primit şi soluţionat 54.603 cereri pentru paşapoarte electronice şi 50.606 cereri pentru paşapoarte temporare.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, din luna aprilie 2012, în fiecare zi de marţi, în municipiul Rădăuţi se deplasează o echipă din cadrul serviciului, cere preia cereri de eliberare a paşapoartelor electronice. „Vreau să le urez un sincer ‘La mulţi Ani’ tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava şi să îi felicit pentru activitatea desfăşurată până acum. De asemenea, le urez să fie în continuare la fel de vigilenţi şi dedicaţi acestei meserii”, a declarat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.
Intră acum și în grupul de