Intră acum și în grupul de
Datoriile la utilităţi împiedică asociaţiile de proprietari din municipiul Suceava să acceseze fonduri europene în vederea reabilitarii termice a blocurilor. Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, până în prezent, municipalitatea are puţine apartamente ce îndeplinesc condiţiile pentru a obţine finanţare europeană pentru reabilitarea blocurilor.
Edilul-şef a arătat miercuri, într-o confeirnţă de presă, că sunt doar şase blocuri cu 125 de apartamente din municipiu ce au depus cereri şi sunt eligibile pentru această finanţare în condiţiile în care programul permite reabilitarea unui număr de trei mii de apartamente din municipiu. Lungu a spus că asociaţiile de proprietari care doresc să acceseze fonduri prin acest program cu finanţare europeană trebuie să întocmească documentaţiile, dar şi să nu înregistreze datorii la plata utilităţilor. „Asociaţiile de proprietari trebuie să nu aibă datorii la utilităţi. E un fenomen rar să nu fie datorii”, a spus Lungu care a precizat că majoritatea asociaţiilor de proprietari au datorii către societăţile de utilităţi, amintind doar că faţă de Termica SA datoriile populaţiei sunt de 21,6 milioane de lei.
Municipiul Suceava are alocată o sumă de 6,3 milioane de euro pentru reabilitarea termică a apartamentelor prin programul iniţiat de MDRT cu cofinanţare a Uniunii Europene, din care 3,8 milioane de euro reprezintă cofinanţare europeană, iar restul finanţare locală.
Primarul Sucevei a apreciat că din fondurile puse la dispoziţie prin acest program vor putea fi reabilitate termic 3.000 de apartamente, ceea ce reprezintă aproximativ 70 de blocuri, iar Primăria îşi propune să suporte din fonduri proprii, cu câte un milion de euro anual, până în 2015, acest program.
Ion Lungu a mai arătat că prin acest program UE şi Guvernul asigură 60 la sută din finanţare în timp ce Primăria şi asociaţiile de proprietari restul de 40 la sută împărţit diferenţiat, în funcţie de veniturile proprietarilor. Astfel, în cazul unui bloc în care veniturile medii ale proprietarilor sunt mai mici de 150 euro lunar, Primăria acoperă 30 la sută din costuri, iar proprietarii 10 la sută, în cazul celor cu venituri sub 350 de euro lunar, contribuţia este egală, 20 la sută atât Primăria cât şi proprietarii, iar la cei cu venituri sub 500 de euro, contribuţia Primăriei este de 10 la sută, iar a proprietarilor de 30 la sută.
Primăriile pot depune proiecte pentru reabilitări termice de blocuri cofinanţate cu bani UE, beneficiarii eligibili fiind autorităţile locale, iar investiţiile ţintă sunt blocurile de locuinţe construite între anii 1950 şi 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse.
Bugetul alocat este de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi 154 de milioane euro din contribuţia naţională (buget de stat, contribuţia autorităţilor locale şi a asociaţiilor de proprietari).
Alocarea financiară (FEDR plus buget de stat, reprezentând 60% din valoarea eligibilă) este de 182,4 milioane euro, fiind repartizată pe cele opt regiuni de dezvoltare în mod egal, respectiv câte 22,8 milioane euro.
Lucrările eligibile vizează reabilitarea termică a anvelopei şi a sistemului de încălzire.
Intră acum și în grupul de