Intră acum și în grupul de
Un copac a căzut peste o casă din zona centrală a municipiului Suceava din cauza vântului puternic, iar pompierii au tăiat un alt copac, înalt cât un bloc, în cartierul Burdujeni, întrucât exista pericolul să se rupă şi să cadă peste mai multe autoturisme.
Conform declaratiilor purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Dan Moroşanu, un copac a căzut, SÂMBĂTĂ, pe acoperişul unei case din cartierul sucevean Areni, iar pompierii au intervenit pentru îndepărtarea acestuia, fiind afectat acoperişul casei.
El a mai spus că pompierii au intervenit în cartierul Burdujeni unde un copac înalt cât un bloc de patru etaje, care risca să cadă peste autoturismele parcate în zonă, a fost tăiat pe tronsoane şi s-a eliminat pericolul.
Totodată, un alt copac ce risca să cadă şi să blocheze o stradă principală din municipiul Suceava, a fost tăiat de pompieri, a mai declarat Morşanu.
El a mai spus că un copac a căzut în comuna Adâncata peste un drum, fiind blocat un sens de mers, iar pentru îndepărtarea copacului au intervenit angajaţi ai Direcţiei Silvice Suceava.
Intră acum și în grupul de