Intră acum și în grupul de
Poliţiştii suceveni cer ajutorul locuitorilor judeţului şi nu numai, în vederea stabilirii identităţii cadavrului unei persoane de sex masculin, descoperit în stare avansată de putrefacţie şi sfâşiat de animalele sălbatice.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, corpul desfigurat al bărbatului a fost găsit pe parcursul zilei de miercuri, pe raza comunei Volovăţ, judeţul Suceava, în zona denumită ”La poiana pe picior”.
Ca semnalmente omul avea circa 45 – 55 de ani, un aspect neîngrijit, aproximativ 1,60 metri înălţime iar capul prezintă păr negru ondulat de circa 4 cm lungime. În momentul în care a fost descoperit bărbatul era îmbrăcat cu o cămaşă în culorile negru-roşu-alb, o altă cămaşă pe deasupra de culoare albă, un pulover din material textil de culoare neagră, pantaloni tip jeans albaştri prinşi cu o curea gri cu încuietoare argintie, pe dedesupt alte două perechi de pantaloni, una de culoare roşie iar cealaltă roz iar în picioare purta ghete maron.
Descoperirea a fost una macabră, cadavrul fiind mutilat apraope în totalitate, „hainele fiind sfâșiate complet, iar fragmentele acestora erau împrăștiate pe o rază de 3 metri. La 2 metri distanţă de corpul fără viaţă a fost identificată o haină tip sacou de culoare maron, în carouri, cu o etichetă pe care scrie ”Atelier Torino by Koner Munchen”. De asemenea, la o distanță de 8 metri a fost găsită o căciulă barbătească, material imitație piele de culoare neagru cu cozoroc și protecție urechi – ceafă. În articolele de îmbrăcăminte ale cadavrului, nu au fost identificate documente de identitate ori alte bunuri, cu excepția a 35 bani românești, 1 pachet gol de țigări marca Kent 4 românesc şi o brichetă. La picioare au fost identificate trei resturi de țigări Kent 4, iar la circa 3 metri a fost idetificată o sacoșă albă din plastic” după cum ne-au mai comunicat sursele citate.
Acum poliţiştii solicită ajutorul tuturor persoane care pot da indicii despre identitatea persoanei, iar „în cazul în care deţineţi date sau informaţii vă rugăm să apelaţi 112”.
Intră acum și în grupul de