Intră acum și în grupul de
Administratorul unei societăți comerciale din municipiul Câmpulung Moldovenesc este suspectat că a cumpărat autovehicule în valoare de peste 1.800.000 de euro, din Germania, fără a declara achizițiile efectuate în vederea stabilirii impozitelor aferente.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la data de 26 martie a.c., la propunerea I.P.J. Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat începerea urmăririi penale faţă de un bărbat, de 42 ani, din municipiul Brăila, administrator al unei societăți comerciale din Câmpulung Moldovenesc, suspectat de evaziune fiscală.
„Cel în cauză este suspectat că, în perioada iulie 2009 – martie 2010, a achiziţionat autovehicule din Germania, în valoare totală de 1.818.032 euro, fără respectarea prevederilor legale.
Astfel, acesta nu a declarat achiziţiile efectuate, nu a depus declaraţii privind veniturile realizate și nu a prezentat pentru control niciun document contabil, cauzând un prejudiciu de 1.700.708 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit”, arată IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de