Bugetul CJ Suceava pe 2013 a fost aprobat. Nechifor: „Bugetul tine cont de cerintele momentului” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Bugetul Consiliului Judeţean Suceava, care se ridică în acest an la 396,4 milioane de lei, a fost aprobat, miercuri în cadrul şedinţei ordinare a deliberativului judeţean, fără voturile consilierior judeţeni ai PDL.

Liderul consilierilor judeţeni PDL, Vasile Ilie, a spus că alocările bugetare sunt chiar la jumătate faţă de anul 2012 pentru unele domenii importante. El a arătat că pentru sănătate se alocă 1,9 milioane de lei faţă de 3,7 milioane de lei în 2012, la transporturi, sunt alocate 30 de milioane de lei faţă de 33 de milioane în 2012, iar la turism au fost alocate 2,8 milioane de lei faţă de 3,2 milioane de lei în 2012, iar fonduri pentru dezvoltare sunt de 1,69 milioane de lei faţă de 2,79 milioane de lei în bugetul anului trecut. Ilie a apreciat că cele mai importante direcţii de dezvoltare sunt subfinanţate. „La primul rectificativ va trebui să plusăm în aceste domenii pentru ca judeţul Suceava să nu-şi piardă strălucirea de altă dată”, a spus Ilie.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a subliniat că bugetul a ţinut cont de cerinţele de moment, fiind alocări mai mari la Aeroportul Suceava unde vor începe în această vară lucrările de modernizare şi extindere, la construcţia celor două depozite ecologice de deşeuri, dar că se asigură fonduri şi pentru Observatorul Astronomic, în condiţiile în care anul viitor, la Suceava, se organizează olimpiada internaţională de astronomie şi astrofizică.

Şeful administraţiei judeţene a ţinut să precizeze că la rectificare vor fi alocate, cu prioritate fonduri pentru dezvoltare şi pentru drumuri. El a spus că multe drumuri judeţene au fost grav afectate în această iarnă când au fost, până acum, 32 de cicluri termice de îngheţ-dezgheţ. Nechifor şi-a exprimat încrederea că rectificare bugetară va fi pozitivă şi că vor fi fonduri care să fie alocate pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.


Intră acum și în grupul de