Intră acum și în grupul de
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie, România trece la ora de vară, astfel că ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel ora 3.00 va deveni ora 4.00.
După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Realitatea.net arată că pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.
Trecerea la ora de iarnă va avea loc în ultima duminică a lui octombrie, iar revenirea la ora de vară se produce în ultima duminică din martie.
Pentru următorii opt ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:
• 2013 – 27 octombrie
• 2014 – 30 martie – 26 octombrie
• 2015 – 29 martie – 25 octombrie
• 2016 – 27 martie – 30 octombrie
• 2017 – 26 martie – 29 octombrie
• 2018 – 25 martie – 28 octombrie
• 2019 – 31 martie – 27 octombrie
• 2020 – 29 martie – 25 octombrie
Intră acum și în grupul de