Intră acum și în grupul de
În aşteptarea noii centrale care să asigure agentul termic locuitorilor racordaţi la sistemul centralizat din municipiul reşedinţă de judeţ, municipalitatea a făcut un nou apel către suceveni pentru a-şi achita restanţele înregistrate la plata cheltuielilor.
În cadrul primei întâlniri din acest an cu noile conduceri ale asociaţiilor de proprietari sucevene, edilul şef al oraşului, Ion Lungu, le-a solicitat şi preşedinţilor acestora să fie mai activi şi să se implice permanent pentru a reuşi colectarea debitelor restante. „Chiar dacă în ultimele luni media încasărilor a fost de circa 3 milioane de lei, lucru pentru care le mulţumesc sucevenilor, datoriile consumatorilor casnici către Termica SA ating suma totală de peste 230 de milioane de lei ceea ce ne aduce în riscul ca după data de 15 aprilie când estimăm că vom sista serviciul de distribuţie al agentului termic să nu putem furniza apă caldă locuitorilor municipiului” a declarat Ion Lungu.
Ocupantul fotoliului de primar a mai adăugat că odată cu noile scumpiri care se preconizează în perioada următoare la gaz metan şi alţi combustibili, viitorul este tot al sistemului centralizat de încălzire şi nu al centralelor de apartament care uneori reprezintă şi adevărate pericole.
„ADREM Invest a turnat deja prima fundaţie pentru noua centrală termică ce va asigura căldura în municipiul Suceava şi sper ca până la iarnă lucrările să fie finalizate iar centrala să intre în funcţiune astfel încât să asigurăm un preţ acceptabil pentru populaţie dar trebuie să achităm în continuare datoriile la cheltuieli. A venit ora adevărului, indiferent cine va guverna sau va fi primar sau în Consiliul Local nu se mai poate consuma fără să plăteşti” a conchis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de