Adrem Invest trebuie sa cumpere terenul pe care construieste centrala de la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

ion lungu

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că banca austriacă Raiffeisen, care finanţează construcţia noii centrale termice a municipiului, a cerut firmei Adrem Invest, pentru obţinerea creditului de 62 de milioane de euro, ca terenul pe care se construieşte centrala să fie în propritetatea firmei. În aceste condiţii, edilul-şef a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va convoca, săptămâna viitoare, o şedinţă extraordinară a Consiliului local pentru a aproba vânzarea unei suprafeţe de teren de cinci hectare companiei Adrem Invest care a concesionat suprafaţa pentru a construi noua centrală termică, investiţie de peste 80 de milioane de euro.

Primarul a arătat că până săptămâna viitoare va fi efectuată o evaluare a terenului respectiv urmând ca decizia să fie adoptată în Consiliul local, menţionând că nu poate fi organizată o licitaţie pentru vinderea terenului în condiţiile în care este concesionat de Adrem Invest care a început deja construcţiile. Lungu a spus că redevenţa pe care Adrem Invest trebuia să o achite în zece ani pentru concesionarea acestui teren se ridică la 300.000 de euro şi a apreciat că preţul de vânzare se va ridica peste această sumă, iar cu banii rezultaţi vor fi achitate datoriile Termica SA către societatea de distribuţie a gazelor naturale.

Primarul a mai declarat că noua centrală termică va fi pusă în funcţiune în toamna acestui an, menţionând că Adrem Invest a achitat deja 20 de milioane de euro reprezentând avansul pentru echipamentele ce vor fi montate.

Compania Adrem Invest a început în martie lucrările de construcţie la centrala de cogenerare pe baza de biomasă de la Suceava şi a anunţat că aceasta va fi complet funcţională şi operaţională pentru a asigura agent termic începând cu iarna 2013-2014. Lucrările de construcţie a centralei vor fi realizate de către General Construct, un constructor local cu proiecte în Romania şi Germania, în timp ce furnizorul de echipamente este firma austriacă URBAS.

Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa pe perioada de vară.


Intră acum și în grupul de