Politistii suceveni l-au identificat pe barbatul care s-a dat drept director al DGASPC. Vezi cine este


Intră acum și în grupul de

bani

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei înşelăciuni a cărei victimă a fost un bărbat din comuna Valea Moldovei, a fost identificat, miercuri, suspectul, un bărbat în vârstă de 62 de ani din comuna ieşeană Dumeşti.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în 3 aprilie, un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Valea Moldovei a reclamat că a fost înşelat cu suma de 590 de lei de un bărbat care s-a prezentat ca fiind directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

Suceveanul se afla în curtea DGASPC Suceava pentru a se interesa cu privire la condiţiile acordării unei pensii de handicap şi demersurile ce trebuiesc făcute în acest sens când a fost abordat de falsul director al instituţiei care i-a cerut să meargă împreună la o unitate medicală, unde i-a cerut 590 lei pentru a achita o taxă şi un cupon de pensie. După primirea banilor, acesta a intrat în unitatea medicală de unde a revenit în scurt timp, i-a înapoiat cuponul şi i-a solicitat să se întoarcă la DGASPC pentru a ridica o adeverinţă de la secretara sa, asigurându-l că a discutat în prealabil, iar când petentul a revenit şi a discutat cu angajaţii instituţiei şi-a dat seama că a fost înşelat.

Falsul director al DGASPC Suceava a fost identificat miercuri de poliţişti şi audiat, acesta declarând că a fost arestat de 16 ori pentru înşelăciuni cu atribuirea de calităţi oficiale.

Faţă de ieşean a fost începută urmărirea penală pentru înşelăciune, el fiind reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, mai arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de