Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea suceveană Bilca şi-a pierdut viaţa, după ce a fost accidentat de o autoutilitară, în timp ce se deplasa cu bicicleta.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, luni noapte, în jurul orei 23:30, pe DJ 178 C, în localitatea Bilca, un bărbat, de 48 de ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoriile „B,BE, C,CE, D1, D1E” , în timp ce conducea autoutilitara, într-o curbă la stânga, a surprins şi accidentat mortal un biciclist, în vârstă de 52 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa pe mijlocul drumului, în aceeaşi direcţie de mers, nefiind echipat şi semnalizat corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, mai precizează sursa citată.
Intră acum și în grupul de