Intră acum și în grupul de
Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în limba engleză pentru elevi “MagicFest”, care face parte din Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret organizat in prima parte a lunii aprilie la Suceava, si-a desemnat castigatorii.
Organizat de Asociaţia MagiMedia în colaborare cu Colegiul Naţional “Petru Rares” Suceava, Festivalul “MagicFest” a beneficiat de sustinerea nemijlocită a Consiliului Local, Primariei Suceava şi a Asociatiei Promotorii Bucovinei.
Atelierele de teatru coordonate de tineri actori, absolvenţi ai U.N.A.T.C. “I.L.Caragiale” Bucureşti (între care se numără şi doi absolvenţi ai C.N. ”Petru Rares” Suceava – Andrei Merchea si Horia Andrei Butnaru, alături de Roxana Filip, Irina Cepoi, Alma Caldare, Zory David, Liviu Chitu, Ştefan Huluba) au precedat cele trei zile de concurs unde juriul format din tineri actori si regizori – Letitia Vladescu, Alexandru Balta si Raluca Ghervan (absolventa a C.N. ”Petru Rares” Suceava) a oferit feed-back pentru fiecare spectacol vizionat. Reprezentatiile, desfasurate in Sala Dom’ Polski, au avut durata de 40-60 de minute fiecare, precedate de 60 de minute de repetiţie pe scenă, în timp ce, ceilalţi participanţi luau parte la diverse activităţi şi concursuri pregătite de organizatori.
Tot în cadrul festivalului au mai avut loc două spectacole – primul în Club Strikers – “Ca’n cer” (scenariu, regie si interpretare: Eduard Buhac, C.N. ”Petru Rares”), al doilea – ”Femeile din viata mea”, avandu-le in distributie pe cele doua actrite din juriu, impreuna cu actrita Cristina Florea. Au existat activitati diverse organizate in pauzele dintre spectacole, precum si un atelier de teatru special, cu tema “A Sense of Wonder”, ale carui rezultate (minispectacole improvizate) au fost prezentate in ultima zi. Zilnic s-a editat cate un numar al revistei festivalului, “MagicFest Chronicles”, care includea un articol despre ziua precedenta, opinii culese din public si numele celor mai buni organizatori ai zilei.
Participantii au fost elevi de liceu, membri ai unor trupe de teatru din Bucuresti (Brainstorming), Bacau (A.C.T., Nobody’s Group, In the Spot), Timisoara (Heavenly Hell, Hooleelogans), Piatra Neamt (Cheer Up), Botosani (Atelierul de Teatru) si Suceava (Teenchers, The Knockers), in total zece trupe de elevi entuziasti si pasionati de teatru. Printre premiile obtinute de suceveni se numara o nominalizare la premiul pentru cea mai buna engleza vorbita pentru Alexandra Ionica (trupa Teenchers, Liceul cu Program Sportiv ), o nominalizare la premiul pentru cel mai bun actor pentru Florin Posastiuc (trupa The Knockers, C.N.”Petru Rares”), premiul pentru cel mai bun scenariu original (Eduard Buhac, trupa The Knockers) si premiul special acordat de actori pentru cea mai remarcabila evolutie artistica (Eduard Buhac, The Knockers). Premiile, majoritatea oferite de juriu, iar cateva oferite de traineri, au constat in carti in limba engleza, oferite de catedra de limba engleza a C.N. ”Petru Rares” Suceava si tricouri personalizate cu sigla festivalului.
Cea de-a V-a editie a Festivalului National de Teatru “MagicFest” a fost un adevărat succes, datorat în primul rand unui grup de 60 de organizatori, elevi ai Colegiului National “Petru Rares” si echipei de conducere formata din: Victor Badoi – presedintele festivalului, Armand Kovacs (elev in clasa a XIIa) – vicepresedintele festivalului şi coordonatorul proiectului, profesor Camelia Butnaru.
Atmosfera din timpul evenimentului a demonstrat că în Suceava există potential pentru cultură şi ca tineretul apreciază teatrul ca mijloc de relaxare şi dezvoltare personală.
Premiile „MagicFest„
Best Actor: Carol Ionescu (premiu) Brainstorming
– Ștefan Secară (nominalizare) ACT
– Florin Posastiuc (nominalizare) The Knockers
Best Actress: Minodora Broscoi (premiu) ACT
– Arianna Radu (nominalizare) Brainstorming
– Stanciu Mihaela (nominalizare) Nobody’s Group
Best Supporting Actor: (ex-aequo)
Raul Gîrliștean (premiu) Hooleelogans si Radu Marian Nobody’s Group (premiu)
– Alexandru Axinte (nominalizare) Atelierul de Teatru
Best Supporting Actress: Diana Bejan (premiu) Nobody’s Group
– Alexandra Zăuleț (nominalizare) Brainstorming
– Brânzac Teodora Alina (nominalizare) In the Spot
Best English: Irina Hrebenciuc (premiu) Nobody’s Group
– Ștefana Sorohan (nominalizare) Atelierul de Teatru
– Alexandra Ionică (nominalizare) Teenchers
(T) Most Promising Young Talent: Alexandru Afloarei (premiu) Atelierul de Teatru
Best Performance: Brainstorming (premiu)
(T) Best Use of Stage: Atelierul de Teatru (premiu)
(T) Best Teamwork: Brainstorming (premiu)
– Nobody’s Group (nominalizare)
– In the Spot (nominalizare)
Best Use of Music: Atelierul de Teatru (premiu)
Best Use of Lights: ACT (premiu)
Best Costumes: In the Spot (premiu)
– Cheer Up (nominalizare)
Best Original Script: The Knockers – Eduard Buhac (premiu)
– Heavenly Hell (nominalizare)
Most Magical Creation: A.C.T.+ Horia Andrei Butnaru (premiu)
– The Knockers + Heavenly Hell + Stefan Huluba (nominalizare)
– Nobody’s Group+ Hooleelogans+Irina Cepoi (nominalizare)
Premiul Juriului „Aşa da”: Nobody’s Group
Outstanding Artistic Development – Eduard Buhac (premiu) The Knockers
Best Presentation Film – The Knockers
Festivalul a dăruit o şansă tinerilor de a se manifesta şi altfel, de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre teatru, de a cunoaşte şi alţi tineri cu aceleaşi preocupări şi de a câştiga atât premii, cât şi experienţă.
Prof. Elena Ignat, preşedintele Asociaţiei Promotorii Bucovinei
Intră acum și în grupul de