Barbat din Zamostea, cu mandibula fracturata, dupa o altercatie cu doi consateni


Intră acum și în grupul de

spital suceava

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din comuna suceveană Zamostea a suferit o fractură de mandibulă, în urma unei altercaţii avută cu doi consăteni.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Poliția orașului Siret a fost sesizată duminică la prânz, că la Spitalul „Sf.Ioan cel Nou” Suceava se află internat un bărbat din comuna Zamostea, victimă a unei agresiuni ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localităţii de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că sâmbătă noapte, în jurul orei 02.00, pe drumul comunal ce face legătura între localitățile Zamostea și Ghermănești a avut loc o altercaţie între victimă şi doi consăteni.

„Cu ocazia cercetărilor, s-a mai stabilit faptul că victima a fost transportată în noaptea de sâmbătă spre duminică cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit primele îngrijiri medicale fără să fie internată, iar duminică dimineaţa, acesteia i s-a dat o trimitere către Spitalul Sf.Ioan cel Nou Suceava, în vederea efectuării unei radiografii.  Bărbatul s-a deplasat apoi cu un autoturism de ocazie la spitalul din municipiului Suceava, unde i s-a efectuat o radiografie, constatându-se că are ,,fractură de mandibulă”, în prezent aflându-se la domiciliul său”, precizează sursa citată.

 Cercetările sunt continuate de Postul de Poliție Zamostea, iar în funcţie de examinarea medico-legală şi rezultatul verificărilor se va dispune procedural.


Intră acum și în grupul de