Intră acum și în grupul de
Un sucevean de 51 de ani a decedat, miercuri, după ce a intrat cu maşina într-un camion. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Ionuţ Epureanu, bărbatul este din Dolhasca şi a condus, miercuri, autoturismul soţiei sale pe DJ 208 Suceava-Dolhasca, iar în zona localităţii Poiana a intrat pe contrasens şi a lovit un autocamion care venea regulamentar. În urma impactului, şoferul din autoturism a murit, iar şoferul autocamionului a suferit un atac de panică.
Corpul bărbatului a fost extras dintre fiarele contorsionate ale autoturismului de un echipaj de descarcerare, după care medicul ambulanţei a constatat decesul acestuia.
În acest caz, poliţiştii fac cercetări privind stabilirea condiţiilor producerii accidentului.
Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi cunoscuţi ai acestuia au declarat că bărbatul se certase cu soţia şi că acesta s-ar fi sinucis intrând cu maşina în camion.
Intră acum și în grupul de