Intră acum și în grupul de
Salvați Copiii- filiala Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava, organizează în perioada 1 – 3 mai 2013, campania de strângere de fonduri pentru proiectul C.A.S.A. (Construim, Asistăm Social, Acționăm), informează într-un comunicat de presă, preşedintele filialei sucevene, Camelia Iordache.
Potrivit sursei citate, campania se va desfășura în intervelul orar 10:00 – 20:00, perioadă în care voluntarii organizației vor susține ateliere de facepainting, desene și felicitări pentru sărbătoarea de Paște și realizare de covorașe – un simbol al contribuției copiilor la dotarea casei ce va fi construită cu sprijinul comunității sucevene.
Proiectul C.A.S.A (Construim, Asistăm Social, Acționăm) s-a născut ca o continuare firească a intervenției organizației în comunitățile cu risc, pentru prevenirea traficului de persoane, prin proiectul Programul Regional de Răspuns la Problematica Traficului de Copii. În cadrul acestui proiect, familia Pascariu a avut calitatea de beneficiar deoarece a fost identificată ca o familiei cu risc datorită nivelului de subzistență în care trăiește și a marginalizării și excluderii sociale. Una dintre cauzele marginalizării și excluderii sociale este determinată de condițiile de locuit ale familiei.
În prezent, locuința în care trăiește familia Pascariu are o suprafață ce nu depășește 30 mp și este alcătuită din două camere, un hol de intrare și o bucătărie. Locuința este făcută din chirpici şi calaburi și nu asigură nici măcar condițiile minime de locuit, reprezentând un pericol real pentru familie, datorită riscului de a se dărâma.
Cu toate acestea, Marcela Pascariu, mama celor patru copii, face tot ceea ce este posibil pentru ca aceștia să meargă la școală și să nu simtă diferența dintre ei și ceilalți copii – le asigură rechizite, îmbrăcăminte decentă și curată.
Obiectivul proiectului C.A.S.A. este de a asigura familiei Pascariu un spațiu de locuit sigur, care să ofere condiții minime de învățare pentru copii. „Ne-am propus ca, prin muncă voluntară, să construim două camere (una pentru băieți), o bucătărie și o baie. Pentru atingerea acestui obiectiv avem nevoie de resurse materiale (materiale de construcții) și financiare, care vor fi utilizate pentru construcție.
În anul 2012, în urma campaniei de strângere de fonduri, am reușit să colectăm suma de 2.900 lei și materiale de constructii (OSB) donate de către EGGER, Rădăuți. O parte din bani și materiale au fost utilizate pentru izolarea locuinței, astfel încât cei patru copii, împreună cu mama lor, să poată să depășească perioada de iarnă în condiții mai bune”, se arată în document.
Voluntarii de la ISU Suceava, au izolat peretii, acoperișul și tavanul cu vată minerală, OSB și pânză impermeabilă, iar voluntarii de la Salvați Copiii au făcut ca totul să fie mai vesel, pictând pereții interiori și barele de lemn ce fixează pânza impermeabilă.
Aceasta a fost o soluție de compromis care nu a înlăturat motivele intervenției Salvaţi Copiii Suceava: eliminarea riscului de accidente și a marginalizării și excluderii sociale.
„În prezent dispunem de suma de 5.850 lei – diferența rămasă din 2012, donații de la evenimentul << Alexandria Acustic >> organizat de La Fierărie-Talcioc Cultural, Librăriile Alexandria și Culturești.ro, precum și o sponsorizare de la o societate comercială – Specialist Consulting București.
Au fost primite donații în materiale de construcții – OSB de la EGGER Rădăuți, uși de interior și exterior și se va asigura betonul necesar pentru fundație.
Pentru a putea construi locuința, estimăm că este necesară suma de 44.000 lei (aproximativ 10.000 euro).
Salvați Copiii – filiala Suceava va organiza și alte evenimente ce vor avea drept scop colectarea sumei necesare realizării construcției, astfel încât, în luna septembrie, familia Pascariu să se munte în casă nouă”, a transmis Camelia Iordache.
Dacă doriți să vă alăturați și să sprijiniți proiectul (cu bani sau materiale de construcții), persoanele de contact sunt – Mircea Petriuc – coordonator proiect şi Lena Ailincă – asistent social – telefon: 0230/525.559, email: suceava@salvațicopiii.ro.
Donații se pot face și în contul IBAN RO64RNCB0234023048700001 deschis la BCR Suceava, cu mențiunea ”pentru proiectul C.A.S.A.”
Intră acum și în grupul de