Actiune caritabila organizata de elevii humoreni inainte de Paste


Intră acum și în grupul de

405886_4902327124234_863355701_nComunicat de presă

La Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, în data de 1 septembrie 2012 au debutat primele activităţi ale proiectului “Dimensiuni civice în zodia adolescenţei”. Proiectul a fost iniţiat de Fundaţia Speologică „Club Speo Bucovina”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Prin obiectivele sale, proiectul urmărea înfiinţarea unei reţele de cluburi şcolare CIVITAN 14, în zece localităţi din judeţul Suceava.

422102_4902350764825_684505583_nÎn cadrul acestor cluburi obiectivul primordial este dezvoltarea abilităţilor de cetăţeni activi ale membrilor cluburilor CIVITAN 14 vizând iniţiativa, creativitatea, spiritul de echipă, capacitatea de a identifica şi utiliza resurse, de a planifica şi organiza activităţi, toate acestea prin angajarea membrilor în zece proiecte concrete adresate comunităţilor acestora. Numărul membrilor a ajuns în judeţul Suceava la 150 de elevi de la ciclul gimnazial, cu vârste cuprinse între 12-14 ani, coordonaţi de zece cadre didactice din şcolile membre.

532334_4860357555021_1914346986_nLuni, 29 aprilie, membrii clubului CIVITAN 14, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” au organizat un târg de produse realizate de ei cu scopul de a oferi puţină bucurie unor familii cu posibilităţi materiale reduse din oraş. Totul a pornit cu mult entuziasm, profesoarele Ştefania Boca şi Elena Sextilia Solonaru ocupându-se în permanenţă de monitorizarea elevilor, de organizarea evenimentului. Cu mult timp înainte a început activitatea de creaţie. Este vorba despre icoane pictate pe sticlă de elevii de gimnaziu, despre bijuterii şi brăţări din aţă, jucării din hârtie, totul atractiv prin culoare şi migală. Preţurile simbolice au tentat cu adevărat şi toţi elevii, indiferent de vârstă, au fost curioţi să vadă ce ofertă există la târg. Limonada făcută pe loc a avut un succes teribil, mai ales că soarele torid a ţinut cu organizatorii. Prăjiturile au fost atracţia elevilor mai mari care  au apreciat efortul colegilor lor.

942310_4902347484743_2103479266_nCelor de la colegiul din Gura Humorului li s-au alăturat elevi de la Şcoala gimnazială din Valea Moldovei, coordonaţi de prof. Nicoleta Chirilă şi elevi de la Asociaţia umanitară FAM din oraş. Aceştia au expus obiecte realizate manual care au avut succes şi la cadrele didactice care au vizitat târgul. Membrii clubului, îmbrăcaţi cu tricouri personalizate, au oferit o lecţie tuturor. A fost o lecţie despre dăruire, efort prin colaborare, talent, imaginaţie, socializare. Am fost toţi serviţi frumos, cu respect, cu răbdare, elevii au învăţat că orice sărbătoare trebuie să fie simţită la fel de toţi, indiferent de posibilităţile financiare, iar ceea ce au făcut, prin banii care s-au adunat, dovedeşte că nu numai ei, ci şi ceilalţi, cei care au investit în produsele expuse, au înţeles că printr-o contribuţie simbolică Învierea poate fi prilej de bucurie pentru toată lumea.

943238_4902330884328_265863293_nS-au făcut fotografii, s-a creat o atmosferă extrem de plăcută, cei mici au avut emoţii, dar pe terenul de sport toată lumea a vrut să contribuie, să doneze, să ofere cât de puţin.

Elevii au reuşit să atragă atenţia, să stârnească mult curiozitatea, să fie apreciaţi de toată lumea şi în primul rând să ofere varianta cea mai potrivită de activitate caritabilă, cea în care faci şi oferi pentru a bucura.

Doamna director Mihaela Ursaciuc şi toţi cei prezenţi au apreciat tot ce s-a întâmplat pe teren, ideea, organizarea perfectă şi s-a insistat că peste un an sau doi, când vor fi liceeni, elevii de gimnaziu trebuie să repete sau să-i îndrume şi pe alţii în acest sens. Proiectul cu un final pe măsura efortului depus va participa la un concurs la care le urăm mult succes şi în cadrul căruia fiecare club din judeţ va prezenta ideea şi desfăşurarea etapelor proiectelor participante. Până atunci, toţi elevii Colegiului Alexandru cel Bun din Gura Humorului doresc să ureze vacanţă plăcută tuturor şi Sărbători Pascale cu bine !

Luminiţa Cîmpan (profesor) şi Ramona Lionti (elevă în clasa a X-a F), Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

 

 

 


Intră acum și în grupul de