Case şi terenuri agricole din jud. Suceava inundate de un torent format în urma unei ploi


Intră acum și în grupul de

Mai multe case, cateva terenuri agricole şi o portiune din drumul judeţean care traverseaza localitatea suceveană Liteni, au fost inundate, miercuri după amiaza, în urma unei ploi torenţiale, un echipaj al ISU Suceava intervenind în zonă cu motopompe pentru a evacua apa.

 

Prefectul judetului Suceava, Florin Sinescu, a declarat presei că în urma unei ploi puternice s-a format un torent care a adunat apele de pe versanţi şi care a inundat zona.

florin sinescu 1

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Dan Moroşanu, a declarat că un număr de şapte case, mai multe terenuri agricole şi drumul judeţean 208 A din zona respectivă au fost inundate.

El a precizat că un echipaj al ISU Suceava cu trei motopompe împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Liteni au intervenit pentru evacuarea apei.

În judeţul Suceava a fost emis pentru miercuri după amiaza o avertizare meteo cod galben de ploi sub formă de aversă până la 25 de litri/mp, asociate cu grindină şi vânt.


Intră acum și în grupul de