Intră acum și în grupul de
Centrul de Informare EUROPE DIRECT – “Bucovina” Suceava, având ca structură – gazdă Asociaţia GEC Bucovina Suceava, celebrează joi, 9 mai 2013, începând cu ora 12.30, Ziua Europei, eveniment intitulat “Să sărbătorim Europa!”, informează într-un comunicat de presă, Beatrice Ștefănescu, secretar executiv al Asociației GEC Bucovina Suceava.
Potrivit sursei citate, în fiecare an, Ziua Europei este celebrată de statele membre ale Uniunii Europene. Anul acesta, Centrul de Informare EUROPE DIRECT – “Bucovina” organizează în ziua de 9 mai 2013, începând cu orele 12.30, în Suceava, în Parcul Drapelului și la Complexul Gloria din municipiul Suceava, un eveniment adresat publicului larg, pentru a sărbători Ziua Europei.
Evenimentul, a cărui concepție pornește de la sloganul ”Unitate în diversitate” și de la tema ”Anul European al Cetățeanului”, va avea şi un caracter informal, cu o componentă de mediatizare în aer liber prin realizarea „Lanţului cetăţenilor europeni”.
Participanţii la eveniment vor primi informații privind problematica europeană în cadrul unui seminar – dezbatere şi vor participa la premierea câştigătorilor a două concursuri – de desene și de cunoștințe pe teme europene.
Intră acum și în grupul de