Intră acum și în grupul de
Pentru finalizarea reabilitării întregului sistem de distribuţie a căldurii şi apei calde în muncipiu mai sunt necesare investiţii de aproximativ 35 de milioane de euro, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu. El a spus într-o conferinţă de presă că se va lansa procedura de licitaţie pentru modernizarea a două puncte termice, din zona centrală, construite în anii ’60, dar şi pentru reţele secundare de transport a agentului termic, suma alocată fiind de 3,3 milioane de lei, din care 2,3 milioane de lei de la buget, prin programul „Termoficare 2006-2015” şi un milion de lei de la bugetul local.
Edilul-şef a arătat că, până în prezent, prin acest program, au fost făcute investiţii în municipiul Suceava de 25 de milioane de euro, cu o contribuţie de 30 la sută de la bugetul local, fiind modernizate şi automatizate 18 din cele 49 de puncte termice şi reabilitate 62 de kilometri din cei 152 de kilometri de reţele secundare de distribuţie.
Ion Lungu a mai declarat că în strategia de termoficare este inclusă şi investiţia de peste 80 de milioane de euro în noua centrală termică a municipiului care va fi funcţională din toamna acestui an, dar şi reabilitarea termică a blocurilor.
Primarul a arătat că în ceea ce priveşte reabilitarea termică, lucrurile merg greu, fiind aprobate documentaţiile pentru reabilitarea unui număr de 269 de apartamente din muncipiu în condiţiile în care municipalitatea a prevăzut cofinanţare pentru 3.500 de apartamente.
El a spus că în acest program de reabilitare termică a blocurilor, care este cu finanţare europeană, există şi condiţionări prin care beneficiarii trebuie să fie cu plata utilităţilor la zi.
Intră acum și în grupul de