Intră acum și în grupul de
Cadavrul unei fete în vârstă de 14 ani dintr-o comună suceveană, care a fost dată dispărută in urmă cu două săptămâni, a fost găsit, joi, într-o pădure, iar principalul suspect, un tânăr în vârstă de 19 ani a fost audiat şi a recunoscut fapta.
Familia fetei a sesizat în 18 mai dispariţia acesteia, arătând că fata a plecat de acasă cu o zi înainte şi nu a mai revenit.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii au efectuat activităţi de căutare cu efective sporite, desfăşurând totodată activităţi investigative specifice şi exploatând toate ipotezele privind dispariţia minorei.
În urma investigaţiilor şi acţiunilor de căutare, joi seara, la ora 19, poliţiştii au identificat cadavrul fetei într-o zonă împădurită aparţinând Cantonului Silvic Saca din cadrul Ocolului Silvic Solca.
Cadavrul prezenta semne vizibile de violenţă.
Echipe complexe formate din poliţişti sub coordonarea unui procuror criminalist, au iniţiat activităţi de investigare în urma cărora a fost identificat principalul suspect de comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 19 ani din satul Clit al comunei Arbore.
Suspectul a fost audiat şi a recunoscut comiterea faptei, precizând ca a exercitat acte de violenţă asupra victimei în data de 17 mai.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, procurori şi medici legişti, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii faptei şi a dispunerii măsurilor procedurale în cauză.
Intră acum și în grupul de