Intră acum și în grupul de
Ioan Grigore Oprea, în vârstă de 26 de ani, este suceveanul care a uimit Germania cu rapiditatea cu care poate strânge sparanghel, în calitatea sa de lucrător sezonier, scrie jurnalul.ro
Povestea performanţei sale a ajuns în Thuringer Allgemeine Zeitung. Isprava a avut loc pe un câmp de lângă Kutzleben (în apropriere de Erfurt).
Fost cioban, Grigore Oprea a reuşit în data de 18 mai 2013 să adune 900 de kilograme de sparanghel şi a detronat fostul record de 640 de kilograme cu aproape 50%. Tânărul sucevean a fost felicitat de o delegaţie a localităţii Kutzleben. Oprea este la al şaptelea sezon consecutiv de strâns sparanghel în localitatea amintită.
La 18 mai, Oprea a strâns aproape 18.000 de bucăţi din “leguma nobilă”. Având în vedere că a lucrat de la ora 07.00 dimineaţa până seara la 20.00, incluzând şi ora de pauză, sunt 1.500 de bucăţi pe oră şi 25 pe minut, deci între fiecare sparanghel a avut o pauză de 2 secunde, acţiune ce se dovedeşte a fi aproape inumană.
“Nu am văzut, nu am auzit şi nu m-am gândit la nimic. Toată ziua am stat aplecat şi m-am concentrat pe sparanghel”, a mărturisit Oprea. Un moment de neatenţie al jurnaliştilor l-a făcut să îşi reia în grabă activitatea. “După doar câteva minute este la capăt de tarla. Nici astăzi nu şi-a folosit ora de pauză”, au comentat, uimiţi, jurnaliştii germani.
Nemţii numesc sparanghelul “leguma regească”, au un adevărat cult pentru tulpinile gustoase, fierte 20 de minute în apă cu sare, unt, puţin zahăr şi lămâie, iar apoi servite cu şuncă prăjită sau piept de pui, cartofi fierţi şi sos olandez. Timp de două luni, în mai şi iunie, sparanghelul domină piaţa de legume în Germania.
Se vinde între 4-7 euro kilogramul, în funcţie de calitate, iar calitatea e determinată de mărimea, forma şi frăgezimea legumei. Vârful e preferabil să fie de culoare roz, nu violaceu, iar tulpina cât mai dreaptă şi fără găuri. Atât la plantat, cât şi la scosul din pământ sau sortat, e nevoie de pricepere, rapiditate, concentrare şi condiţie fizică.
Intră acum și în grupul de