Intră acum și în grupul de
Curtea de Apel Suceava a decis, marţi, menţinerea în arest preventiv a unui număr de şapte inculpaţi din cei 15 care au fost arestaţi preventiv săptămâna trecută în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 9,8 milioane euro.
Curtea de Apel Suceava a decis să respingă recursul faţă de măsura arestării preventivă în cazul a şapte inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală, Marcel Stănescu, Andrei Ionuţ Cărnăreasa, Dumitru Mihai Cîmpanu, Nicuşor Luca, Galaţian Stănescu, Costel Cristian Gurzu şi Ionuţ Stănescu, aceştia fiind consideraţi coordonatorii grupului infracţional organizat.
În celelalte cazuri, Curtea de Apel a dispus punerea în libertate a inculpaţilor cu interdicţia de a părăsi ţara.
Totodată, Curtea de Apel Suceava respins recursurile formulate de DIICOT Suceava la decizia Tribunalului Suceava care a respins arestarea preventivă a altor 15 inculpaţi, între care proprietarul firmei Florconstruct SRL Suceava, Vasile Florea.
Tribunalul Suceava a emis, în urmă cu o săptămână, mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele a 15 persoane dintre cele 30 prezentate instanţei, iar celelalte 15 persoane cercetate în acest dosar au primit interdicţie de a părăsi ţara, între acestea fiind proprietarul Florconstruct, Vasile Florea, şi preşedintele PSD Codlea, consilierul local Stama Robert Cosmin.
Cercetările procurorilor DIICOT Suceava în cazul de evaziune fiscală cu materiale de construcţii au relevat că opt firme controlate de iniţiatorii grupului infracţional organizat au emis facturi fiscale fictive în valoare de 52,95 milioane de lei.
Potrivit referatului procurorilor transmis instanţei, una dintre firme, Alexia Mar Construct SRL, a emis facturi fiscale fictive în valoare de 17.173.144 de lei, pentru 25 de firme, între care Loial Impex, deţinută de Sorin Iacob, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava şi Florconstruct Suceava, firmă deţinută de Vasile Florea.
O altă firmă, Marketing Reloaded SRL, a emis facturi fiscale fictive în valoare de 10.005.539 de lei către 25 de firme, în timp ce Komezzo SRL a emis facturi fiscale fictive în valoare de 6.265.969.4 de lei către 21 de firme.
Firma Kos Mital Invest SRL a emis facturi fiscale fictive în valoare de 2.861.732 lei către şapte firme, Bucovina Forwating SRL a emis facturi fiscale fictive în valoare de 2.021.783,5 lei către zece firme, Alexandra Best Construct a emis facturi fiscale fictive în valoare de 9.589.167.2 lei către 18 firme, Impuls Mark Mitel a emis facturi fiscale fictive în valoare de 2.939.383.3 lei către 13 firme, iar Kocotas Nicol a emis facturi fiscale fictive în valoare de 2.100.831,42 lei către trei firme.
Anchetatorii arată că grupul infracţional organizat era structurat pe mai multe paliere, pe primul fiind iniţiatorul reţelei, Marcel Stănescu, ajutat de zece persoane de încredere, iar pe un al doilea palier se situau zece persoane, administratori ai unor „firme fantomă”.
Pe al treilea palier se află persoane care sunt administratori sau împuterniciţi ai societăţilor comerciale care au beneficiat efectiv de facturile fiscale fictive emise de membrii grupului infracţional organizat din primul palier sau de inculpaţii administratori ai firmelor intermediare introduse în circuitul de spălare de bani, aceştia fiind în număr de 33. Între aceştia se află şi proprietarul Florconstruct, Vasile Florea.
Vasile Florea este asociat unic al SC Florconstruct SRL, firmă care, potrivit site-ului propriu, are ca obiect principal de activitate „construcţii de autostrăzi, drumuri şi baze sportive”. De asemenea, firma asigură servicii de „salubritate şi depoluare”, precum şi „construcţii de clădiri şi lucrări de geniu, confecţii metalice, tâmplarie metalică şi din lemn”.
Începând cu anul 2001, firma a avut zeci de contracte cu primăriile din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, dar şi cu primăriile unor comune din judeţ, atât pentru salubrizare, cât şi pentru reparaţii la străzi.
Din acelaşi „palier infracţional”, dar „cu o activitate infracţională mai redusă”, fac parte, potrivit procurorilor DIICOT, 65 de învinuiţi, printre aceştia aflându-se şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Sorin Iacob.
„Societăţile comerciale prin intermediul cărora s-a desfăşurat întreaga activitate infracţională a acestei grupări au legături directe cu inculpaţii, fiind constituite prin atribuirea de părţi sociale unor persoane apropiate inculpaţilor sau prin cesiunea ulterioară a acestora către persoane de încredere implicate în tranzacţiile ilicite”, arată anchetatorii, care precizează că societăţile aveau deschise mai multe conturi bancare la mai multe bănci, prin acestea rulându-se sumele de bani pe care societăţile le-au obţinut ca urmare a activităţii infracţionale.
Toate persoanele implicate în actele de cesiune şi înfiinţare a societăţilor comerciale au fost coordonate de Marcel Stănescu, Mugurel Stănescu, Ciprian Stănescu şi Galaţian Stănescu, care au conceput şi organizat activitatea infracţională.
Sursa citată mai arată că persoane juridice administrate şi coordonate de cei patru beneficiază în toată această construcţie infracţională de o „aparenţă de legalitate”, aceştia apelând la personal specialiat în contabilitate pentru înregistrarea contabilă a relaţiilor comerciale pe care le-ar fi derulat, aici incluzând facturile fiscale emise către societăţile cu bonitate precum şi facturi fictive de aprovizionare prin care să-şi asigure, la o verificare sumară a organelor fiscale, acoperirea pentru mărfurile înscrise în facturile fiscale fictive de livrare.
Anchetatorii mai arată că resursele financiare ilicite obţinute în urma infracţiunilor erau predate către inculpaţii beneficiari ai facturilor fiscale fictive, care reinvesteau aceste resurse financiare în alte activităţi .
În acest caz, anchetatorii au făcut, luni, 167 de percheziţii în Bucureşti, Suceava, Botoşani, Bacău, Dâmboviţa, Neamţ, Timiş, Vrancea, Braşov, Mureş, Galaţi, Vâlcea, Ilfov, Iaşi şi Olt, 92 de suspecţi fiind duşi la audieri la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Intră acum și în grupul de