Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Moldoviţa, care conducea joi un autoturism pe DJ 176, la intersecţia cu un drum comunal, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi a derapat intrând într-un stâlp din piatră de la poarta unei locuinţe. Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, maşina a fost apoi proiectată într-un stâlp de beton ce susţine reţeaua de cablu şi telefonie şi s-a oprit pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, şoferul maşinii a murit, iar un pasager care se afla în maşină, un tânăr în vârstă de 21 de ani, nu a suferit răni, precizează sursa citată.
Intră acum și în grupul de