Aproape 7.000 de absolventi de clasa a VIII-a vor sustine, marti, proba la Limba si Literatura Romana


Intră acum și în grupul de

evaluare-nationalaUn număr de 6.837 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, din totalul celor 6.929 înregistraţi la nivel judeţean, s-au înscris pentru a susţine prima probă scrisă a Evaluării Naţionale 2013, cea la Limba şi Literatura Română, care va avea loc marţi, 25 iunie.

Conform Calendarului aprobat de MEN, în data de 25 iunie 2013, elevii vor susţine  proba scrisă la Limba şi literatura română, urmând ca în 26 iunie, să participe la proba scrisă la Limba şi literatura maternă. În data de 27 iunie, elevii vor susţine proba scrisă la Matematică.

După modelul de la Bacalaureat, sălile de examen vor fi dotate cu camere video, la fel şi sălile în care vor fi descărcate şi multiplicate subiectele, precum şi cele în care vor fi preluate şi depozitate lucrările scrise.

În data de 29 iunie 2013, până la orele 16.00 vor fi afişate rezultatele, urmând ca, în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, să aibă loc depunerea contestaţiilor. În perioada 30 iunie-2 iulie 2013 vor fi rezolvate contestaţiile, iar în data de 3 iunie vor fi afişate rezultatele finale.

După examenele naţionale, elevii vor da admiterea la liceu. Potrivit calendarului ADMITERII LA LICEU 2013, postat pe edu.ro, elevii vor fi admişi pe baza rezultelor obţinute la evaluarea naţională, prin repartizare computerizată.

În perioada 5-9 iulie, elevii împreună cu părinţii lor vor completa în fişele de înscriere toate opţiunile pentru liceul la care vor să înveţe. În perioada 6-10 iulie, părinţii şi candidaţii vor verifica fişele de înscriere care au fost procesate în calculator.

Repartizarea computerizată la liceu va avea loc în data de 16 iulie 2013.

După ce au fost repartizaţi, elevii trebuie să depună la liceele unde au fost admişi dosarele de înscriere, în perioada 17 iulie – 26 iulie.
Cei care nu au reuşit să ocupe un loc la liceu se vor putea înscrie în a doua  etapă de ADMITERE la LICEU 2013, în 17 iulie. Ei vor fi repartizaţi la liceu în 25 iulie, pe locurile rămase neocupate.


Intră acum și în grupul de