Vezi cati suceveni au beneficiat in mod ilegal de ajutoare de incalzire (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un număr de 657 de persoane au beneficiat în mod nelegal de ajutoare de încălzire, în iarna 2011-2012. Asta a stabilit Curtea de Conturi care derulează un control la Primăria Suceava. Declaraţia a fost făcută de primarul Ion Lungu, în conferinţa de presă de miercuri. Potrivit edilului-şef, aceste situaţii au fost evidenţiate în urma verificărilor încrucişate ale Curţii de Conturi care a confruntat situaţii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi bănci.

Lungu a exemplificat cu cazul unui sucevean ce a beneficiat de ajutorul de încălzire deşi avea în conturi 99.000 de lei. Primarul a mai spus că în celelalte cazuri, beneficiarii deţin proprietăţi sau bunuri care nu le permiteau să obţină şi ajutorul de încălzire.

El a declarat că Primăria urmează să recupereze banii pe care aceste persoane i-au primit nelegal şi a subliniat că aceştia riscă şi să fie cercetaţi pentru fals şi uz de fals întrucât au declarat pe propria răspundere că se încadrează în prevederile legale pentru a primi ajutoarele de încălzire.

Ion Lungu nu a putut oferi informaţii despre suma totală care trebuie recuperată, precizând că vor fi efectuate calcule în funcţie de fiecare caz în parte.


Intră acum și în grupul de