Intră acum și în grupul de
Coliziunea dintre un microbuz VW Transporter şi un autoturism Citroen la ieşirea din comuna Drăguşeni a provocat, luni după amiaza, rănirea a cinci persoane, trei din microbuz, Fabio D. – 9 ani, Magdalena D. – 46 ani, Faciano C. – 18 ani şi două din autoturism, Paula D. – 40 ani şi Gelu D.R. – 44 ani, potrivit ISU Suceava.
Victimele aufost transportate cu ambulanţele SMURD şi SAJ la Spitalul municipiului Fălticeni, pentru investigaţii de specialitate.
Militarii de la Detaşamentul din Fălticeni al ISU Suceava care au intervenit au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de intervenţii, s-a balizat zona, s-au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi s-au deconectat bornele de la baterii. Concomitent, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical răniţilor, alături de colegii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Purtătorul de cuvânt al IJP Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat că şoferul microbuzului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
El a arătat că, potrivit cercetărilor poliţiştilor, şoferul microbuzului a încercat să efectueze o depăşire, fără să se asigure corespunzător, şi a lovit frontal un autoturism care venea pe celălalt sens.
Intră acum și în grupul de